Alecu Russo – Ofiteri francezi in Moldova (1856)

Russo _

Intovărăşiţi de Doamna Baroneasa D … ofiţerii din No. 23 a Stelei, amăgiti de un huiet răspândit că Moldova vrea a organiza o armie, porniră din nou Cracovia şi după multe întâmplări, precum se întâmplă nenorociţilor fugari, neînvoiţi a se odihni în Cernăuţi mai mult decât un ceas, apucară drumul spre Moldova. Iată din cuvânt în cuvânt călătoria lor:

După ce făcusem pe tovărăşâţa noastră a înghiţi o litră de pâne de făină de popuşoi muiet într’ o butelcă de vin, duşi de un ţăran, ce ne sâlisă poliţiea a lua cu plată, pornirăm la nouă ceasuri seara spre a intra în Moldova. Vremea era frumoasă, dar noaptea întunecată şi drumurile grele. Fratele meu da braţul baronesei mergând dinapoia trăsurei; eu eram înainte cu căIăuzul nostru arătându-i vârfurile pistoalelor, căci mărturisesc că cugetam că sâla făcută de a porni noaptea era pentru a ne preda la graniţă. Mergem de mai multe ceasuri de a lungul Prutului, picând de oboseală, când calul nostru pica in nisip. Zadarnică fu truda de a-l mai scula, calul peri îndată. Nu ştiu în vieaţa mea să fi petrecut un ceas mai greu. Eram pe drum neştiut, printr’o noapte întunecată straşnică, cu un călăuz ce nu ne pute înţelege. Lucrurele noastre, vrând a râdica trăsura, fură răsturnate. Călăuzul plânge vita lui, baroneasa ţâpă cât o ţâne gura, iar frate-mio într’o disperaţie cumplită ocără dregătoriile austriace, care pute încă să ne audă şi să ne tragă în vr’ o temniţă. Pentru mai multă nelinişte, călăuzul nostru se făcu nevazut !! Ne hotărâm a tăbărî până în ziuă în loc: cu perinele de pai a trăsurei, un oghial în ră stare şi o prostire ne îndeletnicim a face un pat ferit de frig, pentru nenorocita noastră tovărăşâtă, când auzirărli în apropiere tropotul unor cai şi glasul multor, oameni. „Antone, strigăi la fratele meu, ie-ţi arme, au să ne lovească” Huietul apropiindu-se strâgai cu un glas tare şi poroncitor:

– Stăi, cine e acolo !”

– Un, prieten şi iubitor de Franţuji, carele vă vine în ajutor.

Adivărat, acest era un boier moldovan, vorbind pre bine limba noastră, pe care călăuzul nostru fusese să-l roage a ne veni într’un ajutoriu în poziţiea desnădăjduită unde eram. Boierul porunci slugelor ce îl întovărăşă de a înhăma doi cai la trăsura noastră, ne dusă în casa, sa nu depărtată de drum şi căută prin toată îngrijirea a ne face să uităm chinurile poliţiei austriace şi rălele închipuiri în care ne aruncase întâmplările călătoriei noastre şi care semena a ne deschide calea în Moldova.

Mărinimosul Moldovan carele venise cu aşa inimă călduroasă în ajutorul nostru şi ne primi cu atâta bunătate la dânsul, ne îndreptă încă până la Eşii, capitalia Moldovei, unde ajunserăm în 22 Iunie 1817 (16 Iunie al nostru).

Neştiind unde ne îndreaptă, scoborâsăm în cel întăi han ce văzurăm, aşteptând ca întâmplarea să vie a ne lămuri şi a ajuta în scoposul călătoriei noastre. Prânzul fu văsăl pre cât noaptea de pe Prut fusesă urâtă; baroneasa, încântată de ajunge la ţălul călătoriei sale, primi mulţămirile noastre pentru năcazurile ce-i pricinuisem: ea se mulţămi cu atâta pentru cheltuelile trăsurei, iertându-ne numai a da călăuzului nostru un ce pentru a-şi cumpăra alt cal, lucru ce din norocire nu ne costisă foarte. Visurile de o nădejde multă vreme deşartă ne ferici toată noaptea aceasta ; mă videm în capul unui batalion de Greci sau Turci, învăţaţi de noi în tactica evropenească ; gradurele, banii, cinstele, nimică nu ne lipsa; nălucirea era întreagă, când în zori de zi fui trezit de un ofiţer de a Domnului, carele ne porunci a-l urma la Spatariul, mai marele, slujbaş a poliţiei şi a puterei armată. Intrebaţi ce vroem în Moldova, ne lămurirăm îndată de trista noastră înşălăciune : nici gând nu era de organizaţie militară în Moldova.

Opresc, iubite redactore, aicea călătoria şi las la judecata şi inima ta două dislegări: Ce este acest miros de primire a Moldovenilor, această inimă pe palma deschisa ce se înduioşăşte la ori ce nenorocire, acest miros pe care pătimaşii îl sâmt încă până a nu ajunge la graniţă … ? Oare pentru că şi noi sântem fără de noroc şi că numai nenorociţii lumei gâcesc durerea nenorocirei? Al doilea este a judeca despre huietul organizărei militare a Moldovei pe atuncea : huietul era oare nedejdele patrioţilor ca Tăut, a republicanilor ca Dimitrie Sturza, sau o cercare a rezmeriţei greceşti ce izbucni la 1821, dar care clocia mai de mult, precum istoriea noastră o mărturiseşte?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: